STRETCHINGUL

STRETCHINGUL

În cazul unui pacient diagnosticat cu o afecţiune neuro­logică, ortopedică, reumatică, putem spune că toate ţesuturile implicate în suferinţă pot bene­ficia de stretching: muşchi, capsulă articulară, liga­mente, tendo­ane, atât din regiunea lombară, cât şi la nivelul bazinului, mem­brului inferior sau centurii scapulare.

 Structurile corpului uman sunt proiectate pentru mişcare, astfel că limitarea acesteia nu poate decât să agraveze durerea[1] şi celelalte simptome.

Subiecţii implicaţi pot constata că sunt necesare săptămâni sau luni de exerciţii de stretching şi alte tipuri de mișcări pentru a mobiliza coloana vertebrală, membrele şi ţesuturile moi, dar vor descoperi că, o dată cu ameliorarea flexibilităţii, vor scă­dea/dis­părea şi parte de simptome.

Cei mai importanţi muşchi care trebuie implicaţi în antre­nament sunt:[2]

  • Ischiogambierii, pentru a putea adopta o postură corectă din așezat sau din stând şi pentru a diminua stresul pe coloana ver­tebrală lombară;
  • Piriformul care, atunci când este contracturat, poate crea dureri similare sciaticii;
  • Psoasul mare, ale cărui contracturi limitează mult mobili­tatea lombară, făcând dificil ortostatismul prelungit sau poziţia aşezat pe călcâie;
  • Fesierii, implicaţi în mişcările şoldului şi ale pelvisului.

Exerciţiile de stretching trebuie efectuate zilnic, poate chiar de câteva ori pe zi, pentru a asigura o bună flexibilitate struc­turilor mobilizate[3].

Înainte de a începe o şedinţă de antrenament, trebuie să se ţină seama de următoarele reguli:

  • Pacientul să poarte haine confortabile, care să nu împie­dice mişcarea;
  • Stretchingul să nu producă durere, corpul să nu fie forţat în poziţii dificile;
  • Subiectul să se mişte lent în direcţia de întindere, evitând balansarea, lucru ce poate determina contractură sau rup­tură musculară;
  • Exerciţiile să fie realizate pe o suprafaţă plană, curată, sufi­cient de mare pentru a permite mişcarea;
  • Întinderea trebuie menţinută suficient de mult (20-30 de secunde) pentru a permite muşchiului sau articulaţiei să se destindă;
  • Ea se repetă, de regulă, de 5-10 ori.

Retractura ischiogambierilor limitează mişcările pelvi­sului, crescând stresul pe coloana vertebrală lombară şi afec­tând o postură corectă. De aceea, acestor muşchi trebuie să li se acorde o atenţie deosebită. În cazul lor se recomandă menţi­nerea întinderii 30-45 de secunde la o repetare.

Pentru ca exerciţiile de stretching să devină o rutină zilni­că, este bine ca ele să fie făcute dimineaţa, înainte de a coborî din pat. Reprezintă o formă foarte bună de igienă articulară, la fel ca periajul pentru dinţi.

[1] Rippetoe M., Kilgore L., Pendlay G., (2008),  Practical Programming for Strenght Training, Third Edition, Edited by Asgaard Company, USA;

[2] Manno R., (1996), Bazele antrenamentului sportiv, Centrul de Cerce­tări pentru Probleme de Sport, Bucureşti;

[3] Clark S., Christiansen A., Hellman D.F., Hugunin J.W., Hurst K.M., (1999),  Effects of ipsilateral anterior thigh soft tissue stretching on passive uni­lateral straight-leg raise, JOSPT 29, 4-9

Have your say

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.