PERIOADELE DE EVOLUŢIE ALE HEMORAGIEI CEREBRALE

PERIOADELE DE EVOLUŢIE ALE HEMORAGIEI CEREBRALE

În unele situaţii, fie din cauza hipertensiunii arteriale, fie a aterosclerozei sau ruperii unui anevrism (dilataţie arterială de regulă congenitală), se pot produce hemoragii cerebrale. Acestea au mai multe perioade de evoluţie[1]:

  1. Perioada de instalare – ictus hemoragic. Pacientul îşi pierde conştienţa, uneori apărând o stare comatoasă, carac­terizată printr-un tip de respiraţie profundă, cu perioade de apnee. Apoi se instalează deficitul motor;
  2. Perioada de stare – unele fenomene dispar, conştienţa se reface treptat şi se instalează o hemiplegie, a cărei simpto­matologie diferă în funcţie de localizarea hemoragiei:
  3. Hemoragia corticală poate cuprinde aria motorie corticală. Este relativ rară ca formă clinică. Semnele motorii vor fi predominant pe membrul superior, în special extremi­tatea distală şi pe jumătatea de faţă opusă. Membrul inferior este mai puţin afectat, cu refacere mai bună;
  4. Dacă hemoragia corticală este predominant spre lobul parietal, predomină tulburările senzitive, sub forma unei anes­tezii, astereognozie (tulburarea sensibilităţii profunde), ataxie cerebrală (tulburări corticale de echilibru);
  5. Dacă localizarea este pe emisfera stângă (centrul vorbi­rii), va determina afazie (tulburări în vorbire);
  6. Dacă este spre lobul temporal apare hemianopsie (tulbu­rări de vedere – vedere dublă);
  7. Dacă hemoragia este localizată capsular (între talamus şi nucleul lenticular) apar fenomene de hipertonie. Dacă cuprinde talamusul, predomină durerea;
  8. Dacă hemoragia este pe trunchiul cerebral, se adaugă la deficitul motor şi simptome determinate de leziuni ale nervilor cranieni: ptoză palpebrală, tulburări de deglutiţie, strabism;
  9. Hemoragia la nivelul pedunculului cerebral – paralizie facială de partea opusă hemiplegiei;
  10. Hemoragia pe protuberanţă (piramidele bulbare) – tulbu­rări de sensibilitate, mişcări coreo-atetozice, ataxie, nistagmus;
  11. Hemoragia bulbară – tulburări de echilibru, dizartrie, tul­bu­­­rări de sensibilitate.

Indiferent de localizarea hemoragiei, asociate hemiplegiei apar sincineziile, mişcări suprapuse celor intenţionate (de imi­taţie, de coordonare etc.).

Tulburările psihice ce însoţesc această perioadă sunt:

  • De afectivitate – moria hemiplegicului (euforic, pueril);
  • De activitate – nu poate lua decizii;
  • De comportament – în special când leziunea se întinde şi pe lobul frontal (agresiv);
  • Intelectuale – nu mai face faţă activităţii profesionale.

Perioada de stare poate dura de la câteva săptămâni la 2-3 ani.

  1. Perioada de sechelă – se instalează o poziţie carac­teristică a membrului superior şi inferior afectate (tulburări motorii) şi tulburări psihice, care persistă din perioada de stare.

Poziţia caracteristică a unui hemiplegic: membrul superior  cu brațul uşor abdus şi proiectat anterior, cotul în semiflexie, antebraţul pronat, mâna în semiflexie de la nivelul degetelor. Membrul infe­rior cu coapsa rotată intern, genunchiul extins, pi­ci­orul în adducţie şi uşor în varus (mersul este „cosit”).

Uneori, în acestă perioadă pot exista şi fenomene care arată creşterea presiunii intracraniene – cefalee, greaţă, vărsături.

Complicaţiile hemoragiei cerebrale pot fi imediate sau tardive.

Complicaţiile imediate (perioada acută): tulburări trofice (escare), tulburări pulmonare, din cauza repausului prelungit la pat, tromboflebite la nivelul membrelor inferioare, prin înce­tinirea circulaţiei de întoarcere, infecţii urinare din cauza aplicării sondei urinare etc.

Complicaţiile tardive: incontinenţă urinară, constipaţie, sindromul algoneurodistrofic etc.

Tratamentul este profilactic: combaterea obezităţii, a hiper­tensiunii arteriale, tratarea diabetului etc.

În perioada de instalare a hemiplegiei, pacienţii sunt internaţi la terapie intensivă şi monitorizati (cardiologic, respi­rator, sfincterian). Kinetoterapia trebuie să aibă în vedere com­baterea edemului la nivelul extremităţilor, printr-un uşor masaj, posturări antideclive.

În perioada de stare tratamentul kinetoterapeutic diferă, după cum hemiplegia predomină pe membrul superior/inferior. Se acordă o atenţie deosebită apariţiei sincineziilor, a clonu­sului (secuse repetate cauzate de un excitant periferic la nivelul corpusculului Golgi – contracţii tetanice). Unele sincinezii (de imitaţie) se recomandă a fi folosite în prima etapă a recu­perării[2]. Apariţia clonusului trebuie întreruptă fie excitând ten­donul, fie modificând poziţia segmentului.

Kinetoterapia se aplică sub forma mobilizărilor analitice, introducând tehnici de facilitare, învăţând pacientul ridicarea din decubit în aşezat, din aşezat în stând, ghidajul mersului. Foarte utilă este metoda Kabat.

În perioada sechelară se introduce terapia ocupaţională, tratamentul logopedic, psihoterapia.

[1] Miroiu R., Fozza C., (2001), Curs de kinetoterapie în afecţiunile neurologice, Editura ANEFS, Bucureşti

[2] Cordun, M., (1999),  Kinetologie medicală, Editura AXA, Bucureşti

Have your say

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.