EXERCIŢIILE CU MINGEA TERAPEUTICĂ

Exerciţiile cu mingea terapeutică (Swiss ball sau physio ball) îşi au originea în Elveţia (1965), unde un grup de terapeuţi au folosit mingea pentru copii cu paralizie cerebrală.

Prin intermediul lor se introduce un element de instabilitate, care nu poate apărea în timpul mişcărilor efectuate pe banchetă.  Pentru a-şi menţine echilibrul, corpul răspunde automat şi în mod natural. Treptat, musculatura implicată în acţiunea de re­echi­librare repetată se tonifică. Pe scurt, paci­entul îşi tonifică muşchii impor­tanţi ai trunchiului, membrelor şi abdomenului fără să fie conştient de acest lucru.

Exerciţiile cu mingea solicită şi proprioceptorii, în funcţie de poziţia corpului în spaţiu. Instabilitatea din timpul efectuării lor oferă oportunitatea de a evalua orientarea în spaţiu, dezvol­tând şi antrenând capacităţile naturale ale organismului. Exer­sarea acestor senzori are ca efect ameliorarea echilibrului şi a stabi­li­tăţii (ale căror alterări sunt frecvent prezente la pacienţii neurologici).

În teorie se consideră că mişcările trunchiului induse prin folosirea mingii (cursă scurtă de mişcare, reechilibrări repetate) pot contribui la reducerea simptomelor prin stimularea corpului în a produce cantităţi crescute de inhibitori ai durerii[1], în cazul în care aceasta este prezentă.

Mărimea mingilor variază în funcţie de greutatea şi înăl­ţimea pacientului. Astfel, într-o poziţie corectă, şoldul şi ge­nunchiul trebuie să fie în flexie de 90⁰ sau uşor peste această valoare, coapsele paralele între ele, plantele pe sol.

Mişcările pot fi folosite în diverse variante, pe mai multe nivele de dificultate, fiecare nivel prezentând beneficii pentru pacienţi. De la simplul aşezat pe minge, la executarea unor mişcări mai complexe, suportul de bază necesar musculaturii spatelui şi abdomenului este acelaşi.

Pentru recuperarea bolnavilor neurologici, exerciţiile cu mingea elveţiană pot fi folosite într-o mare varietate de scopuri, inclusiv următoarele:

• Declanșarea reacțiilor de echilibru și gestionarea lor;
• Identificarea poziţiei neutre a coloanei vertebrale lombare;
• Învăţarea posturii corecte;
• Tonifierea musculaturii spatelui şi a abdomenului;
• Creşterea mobilităţii zonale și a stabilităţii cu ame­liorarea echilibrului;
• Dezvoltarea controlului şi tonifierea musculaturii posturale;
• Învăţarea manevrei optime de adoptare a poziţiei ortostatice;
• Stimularea coordonării membrelor afectate etc.

Ca introducere în exersarea programului, se recomandă: po­zi­ţia aşezat pe minge 30 de minute pe zi şi balansarea uşoară, continuă, cu echilibrare perma­nentă; identificarea unei posturi neutre (lordotice) a coloanei lombare şi menţinerea ei.

Beneficiile exerciţiilor cu mingea includ:

• Un mod simplu de a începe mişcarea după un episod acut;
• Îmbunătăţirea forţei musculare, per ansamblu;
• Creşterea flexibilităţii şi a mobilităţii coloanei vertebrale;
• Ameliorarea echilibrului şi a coordonării muşchilor im­pli­caţi în stabilizarea coloanei vertebrale şi în menţinerea unei pos­turi corecte;
• Crearea tendinţei de a menţine o poziţie neutră a coloanei vertebrale.

Ele sunt o parte versatilă a tipurilor de exerciţii disponibile pentru a ajuta pacienţii neurologici. În mod special, multe sunt concepute pentru a aduce mişcare în micro­structurile coloanei vertebrale într-o manieră controlată, cres­când astfel circulaţia de substanţe nutritive la nivelul discurilor intervertebrale. Mobi­lizarea vertebrelor ameliorează nutriţia lor prin inten­sificarea fluxului sanguin în zonă şi a circulaţiei ce­lorlalte lichi­de existente în vecinătate.

[1] Nicu A. şi colab., (1974), Terminologia educaţiei fizice şi sportului, Editura Stadion, Bucureşti