EXECIŢIILE AEROBICE

EXECIŢIILE AEROBICE

Exerciţiile aerobice cresc frecvenţa cardiacă pentru o anu­mită perioadă de timp şi determină intensificarea fluxului san­guin la nivelul ţesuturilor afectate, ajutând astfel vinde­carea. În acelaşi timp, pot diminua rigiditatea articulară, impotenţa func­ţională şi pot determina reactivarea circuitelor nervoase.

În timp ce unii pacienţi sunt capabili să per­for­meze mișcări viguroase, ca alergatul sau step aerobic, altora le este mai uşor să se angajeze în exerciţii cu  impact scăzut, care nu bruschează coloana vertebrală în momentul contactului plan­tei cu solul şi în timpul cărora se pot coordona cât mai aproape de normal.

Recuperea prin antrenament aerobic este foarte utilă atât pentru refacerea, cât şi pentru menţinerea funcţionalităţii opti­me a organismului. Persoanele care practică în mod consecvent exerciţii de acest tip prezintă următoarele beneficii:

  • Au mai puţine episoade acute, cu durere mai puţin inten­să în momentul în care ea apare;
  • Există probabilitate mai mare să îşi continue munca şi activităţile recreaţionale, în comparație cu pacienţii cronici, care nu se angajează în practicarea exerciţiilor şi îşi pierd pro­gresiv capacităţile funcţionale;
  • Îşi controlează mai ușor greutatea corporală, scăzând ast­fel stresul asupra structurilor coloanei vertebrale;
  • Beneficiază de o cantitate crescută de endorfine, apărută după 30-40 de minute de efort fizic, care poate combate dure­rea. Aceste substanţe sunt produşii naturali ai organismului de anihilare a durerii şi, foarte frecvent, eliberarea lor reduce rata utilizării medicaţiei antalgice;
  • Endorfinele pot duce şi la schimbarea stării de spirit a pacientului, ameliorând simptomele depresiei, fenomen care se asociază frecvent cu diagnosticul neurologic.

Există mai multe categorii de exerciţii ce implică efort de tip aerobic şi ale căror efecte nu prejudiciază cu nimic ţesutu­rile afectate de boală. Executate cu perseverenţă, următoarele acti­vităţi sunt foarte eficiente în ameliorarea condiţiei fizice a pacientului:

  • Mersul – în general, ca exerciţiu, este foarte blând pentru structurile corpului, iar parcurgerea unei distanţe de 2-3 km de 3 ori pe săptămână este utilă pentru pacient. Prezintă şi avan­tajul că nu necesită un echipament special şi se poate desfăşura oriunde (afară, în interior);
  • Bicicleta ergometrică – pentru cei care se simt mai bine în poziţia aşezat decât în stând, poate fi de preferat pedalatul. Spinningul a devenit foarte popular în ultima decadă, după ce tot mai multe persoane i-au înţeles beneficiile[1];
  • Stepperul sau trainerul eliptic – oferă posibilitatea efec­tu­ării unui efort de intensitate scăzută, deoarece utilizatorul folo­seşte nişte pedale suspendate pentru a executa o mişcare con­tinuă, opunând rezistenţă cu pasul pe o suprafaţă dură. Meca­nismul aparatului facilitează o mişcare lină, mai puţin vi­brantă decât mersul. Totodată, utilizarea sa are ca efect toni­fierea mus­culaturii mem­brului inferior, dar si pe cea a mem­brului superior;
  • Terapia în apă – ameliorează condiţia fizică, simultan cu minimizarea stresului la care este supusă coloana vertebrală lom­bară, care lucrează în descărcare. Astfel, pacientul devine mai mobil, exerciţiile de stretching şi cele de tonifiere fiind mai puţin dureroase. Este utilă pentru cei în fază acută care nu tole­rează mișcările pe saltea şi pentru vârstnici.

Indiferent ce tip de exerciţiu de intensitate scăzută este ales de către pacient, acesta trebuie să fie suficient de viguros pentru a creşte frecvenţa cardiacă până în zona de target (care se calcu­lează în funcţie de vârsta persoanei) şi a o menţine ridicată pe toa­tă durata efectuării efortului (minim 20 de minute). Astfel se obțin ameliorarea fitness-ului cardio-vascular, arderea caloriilor în exces etc.

[1] Bota C., (2000), Ergofiziologie, Editura Globus, Bucureşti

Have your say

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.